„Logan”-ul deputatului PDL de Suceava, Eugen Uricec, a fost parcat pe locul destinat persoanelor cu handicap. Maşina a fost lăsată sîmbătă, 3 decembrie, în jurul orei 13.00, în parcarea unui mall din municipiul Suceava, pe unul din locurile de parcare alocate persoanelor cu handicap. Sîmbătă, 3 decembrie, a fost Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap, iar în mall aveau loc spectacole susţinute de persoanele cu deficienţe psihice şi locomotorii din centrele aflate în subordinea Consiliului Judeţean Suceava. Lîngă maşina parcată ilegal nu se afla parlamentarul, ci şoferul acestuia. Întrebat de ce a parcat maşina în locul destinat persoanele cu handicap, şoferul a spus că aşteptă pe cineva. La ora respectivă, erau suficiente locuri neocupate în parcarea mall-ului.






