De Paşte, bolnavii internaţi în Spitalul Judeţean Suceava vor avea parte de un meniu special, la fel ca-n fiecare an. Managerul spitalului, economistul Vasile Rîmbu, a afirmat că pacienţii fără restricţii alimentare vor primi friptură de porc sau de pasăre, ouă roşii şi cozonac. El a mai spus că un meniu de sărbătoare va fi pregătit şi pentru bolnavii care sînt nevoiţi să ţină regim.






