Ministrul UDMR al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, astăzi, la Suceava, că medicii din ţară pleacă să profeseze în străinătate pentru că au condiţii foarte bune şi nu neapărat din cauză că aici au salarii mici. El a făcut afirmaţia în timp ce vizita Secţia de Pneumologie a Spitalului Vechi, unitate care aparţine de Spitalul Judeţean. În septembrie, au fost inaugurate toate cele patru pavilioane modernizate ale Spitalului Vechi, respectiv Pneumologie, Oncologie, Boli Infecţioase şi Dermatologie. Cseke Attila a apreciat investiţiile şi a spus că nu multe sînt spitalele din România care oferă condiţii de tratament şi de cazare la fel de bune ca la Suceava. La Secţia de Boli Infecţioase, o pacientă i-a oferit ministrului un buchet de lalele. Laleaua este simbolul UDMR. La Secţia Pneumologie, ministrul a fost întîmpinat cu pîine şi sare. Apoi, Cseke Attila a vizitat Spitalul Judeţean, unde, de asemenea, s-au făcut mai multe investiţii, care au fost apreciate de către ministru. Cseke Attila a fost însoţit de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Irimie, managerul Spitalului Judeţean, Vasile Rîmbu, directorul medical al instituţiei, Doina Elena Ganea, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, şi deputaţii PD-L Sanda Maria Ardeleanu şi Dan Gabriel Gospodaru.






