
Săptămîna aceasta, europarlamentarul Mircea Diaconu va ajunge la Vatra Dornei, pentru o întîlnire cu susținătorii săi și cu reprezentanți ai autorităților locale. Întîlnirea va avea loc pe 24 mai, de la ora 17.00, pe terasa Hotelului „Carol”, în cadrul ediției 2017 a proiectului „Turul României”, lansat de Mircea Diaconu în mai 2015 pentru a atrage atenția asupra necesității salvării patrimoniului cultural românesc. Biroul europarlamentarului a transmis că la Vatra Dornei vor fi abordate diverse teme de actualitate aflate în atenția Parlamentului European.






