Clădirea veche de peste 100 de ani în care funcţionează Muzeul de Istorie Suceava va intra într-un proces de renovare, care ar urma să fie încheiat pînă la jumătatea anului 2015. Valoarea proiectului cu fonduri europene este de 60 de milioane de lei. Consiliul Judeţean Suceava va contribui cu 300.000 de lei. Preşedintele PSD al Consiliului, Cătălin Nechifor, a spus că actele privind demararea lucrărilor vor fi semnate în septembrie, însă, pentru operativitate, s-a primit o derogare care permite achiziţionarea de materiale încă de pe-acum. Anual, Muzeul de Istorie este vizitat de 32.000 de persoane, iar conform proiectului european, după finalizarea lucrărilor, numărul vizitatorilor ar trebui să crească cu 6%. Cătălin Nechifor nu a vrut să spună unde se vor muta personalul şi exponatele Muzeului pe timpul lucrărilor, mărginindu-se să declare că sînt luate în calcul trei imobile.






