Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu i-a felicitat pe toți cei care au fost premiați la concursul de recitare din lirica eminesciană ”La Putna”, parte a proiectului cultural ”Trasee eminesciene”, ajuns la cea de-a XI-a ediție. Pe 15 iunie, la Mănăstirea Putna, după Sfînta Liturghie, a avut loc o slujbă de pomenire a lui Mihai Eminescu, trecut la cele veșnice pe 15 iunie 1889, care a fost urmată de festivitatea de premiere. Au participat la concurs elevi din Suceava, Cernăuți și Chișinău. Într-un comunicat al Consiliului Județean Suceava se arată: ”Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, festivitatea de duminică după-amiază de la Putna a reprezentat și în acest an un adevărat act de comuniune între trecut și prezent, între românii de aici și cei din cele trei regiuni peste care, așa cum spunea poetul Ioan Manole, coordonatorul proiectului, <au căzut frontiere nedrepte>”.
Domnul Robu a declarat: „Le mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi la Putna, Ierusalimul neamului românesc. Le mulțumesc în mod special românilor noștri din Basarabia și Nordul Bucovinei că nu l-au uitat pe Eminescu și că vin an de an cu inima deschisă. Mă bucur că numărul premiilor a crescut și sunt peste 30 de copii premiați. Eminescu nu e doar un nume în cărțile de română. E vocea limbii noastre. Iar astăzi, la Putna, am simțit încă o dată că versul său trăiește prin fiecare copil care îl recită cu emoție și iubire. Mulțumesc în numele Consiliului Județean Suceava tuturor participanților și profesorilor și îi felicităm pe toți câștigătorii! Ne revedem la anul, cu și mai multe premii, cu mai mulți participanți și cu aceeași dragoste pentru Mihai Eminescu”.
La eveniment au participat și managerul Centrului Cultural Bucovina, Cătălin Axinte, precum și directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Călin Brăteanu.
Iată lista premianților:
Marele Premiu
- Moglan Ana-Maria – Suceava
Premiul I
- Cerbaru Andreea – Chișinău
- Hulpe Evelina – Cernăuți
- Șalgău Rebeca – Suceava
Premiul II
- Boichuk Olena – Cernăuți
- Galeș Ștefan – Suceava
- Ciobanu Ștefan – Suceava
- Sava Camelia – Chișinău
Premiul III
- Beschier Laura – Chișinău
- Kobelia Kseniia – Cernăuți
- Coifan Bianca – Suceava
- Ștefănoaie Claudia – Suceava
- Ștefănescu Răzvan – Suceava
- Nițu Darius Raul – Suceava
- Nicolaevici Areona – Suceava
Premiul Special
- Motrescu Gabriel – Suceava
- Șalgău Elena – Suceava
Mențiune
- Amikhalakioaie Violetta – Cernăuți
- Cerlat Emanuela – Chișinău
- Codreanu Sergiu – Suceava
- Digore Patricia – Chișinău
- Luchița Ana-Maria – Chișinău
- Mammadhusuyon Sabina – Suceava
- Nicoară Alina – Chișinău
- Pascaru Mădălina – Chișinău
- Pozhona Mykola – Cernăuți
- Shkopu Mariiella – Cernăuți
- Shkopu Veniamin – Cernăuți
- Sauciuc Anca Ioana – Suceava
- Tonofrei Loredana – Chișinău
- Ursulkia Victoria – Cernăuți
- Vodă Ana-Maria – Chișinău