Pînă pe 24 noiembrie, angajatorii suceveni au numai 56 de locuri de muncă vacante, cu 39 mai puţine faţă de săptămîna precedentă. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a informat că din cele 56 de posturi disponibile în judeţul nostru 21 sînt pentru muncitori necalificaţi. Printre altele, angajatorii suceveni mai au nevoie de doi asistenţi medicali generalişti, doi operatori la fabricarea produselor făinoase, un inginer specializat în industria lemnului şi o secretară dactilografă. Amintim că în judeţ sînt înregistraţi peste 11.100 de şomeri.






