În județul Suceava, numărul persoanelor diagnosticate cu gripă, pneumonie și viroze respiratorii este în scădere. Conform datelor publicate pe site-ul Direcției de Sănătate Publică, în perioada 4-10 februarie au fost raportate 17 cazuri de gripă clinică, dintre care 16 au necesitat spitalizare. În intervalul precedent s-au înregistrat 45 de cazuri, cu 28 de internări. Tot în săptămîna 4-10 februarie au mai fost semnalate 530 de cazuri de pneumonie, cu 59 de internări, față de 699, cu 137 de internări, în perioada anterioară și 2.402 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 55 de internări, față de 3.178, cu 52 de internări. În actualul sezon rece, la Suceava, o persoană a decedat din cauza gripei, iar o alta a murit de pneumonie.







