Astăzi, la ora 08.00, pe tronsonul cuprins între magazinul „Bucovina” și Muzeul de Științele Naturii din Suceava au fost puse în funcțiune patru parcometre. Viceprimarul Lucian Harșovschi a spus că taxa este de 2 lei pe oră și de 1 leu pentru o jumătate de oră, și a adăugat că angajații instituțiilor publice din zonă nu vor plăti nimic. El a precizat că pentru riverani sînt abonamente de parcare, valabile în intervalul orar 16.00-08.00. Cuantumul abonamentelor este de 100 de lei pe trimestru și de 180 de lei pe semestru. Amenzile pentru neplata taxei sînt cuprinse între 200 și 400 de lei, iar cele pentru vandalizarea parcometrelor între 1.000 și 2.000 de lei. În Suceava mai sînt trei parcări cu aparate automate de taxare, la magazinul „Bucovina”, la hotelul „Bucovina” și la Piața Mare. Viceprimarul Harșovschi a spus că încasările acestora au totalizat aproximativ 158.000 de lei în primul semestru din 2017.







