PDL a pierdut funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor. De la începutul actualei legislaturi, postul a fost ocupat de preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan. Camera Deputaţilor a aprobat, astăzi, noua structură a Biroului Permanent al acestui for legislativ. Singura diferenţă faţă de sesiunea trecută este aceea că PDL nu va mai avea funcţia de chestor al Camerei. Aceasta a revenit PSD. Potrivit negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, PSD va avea doi vicepreşedinţi, un secretar şi doi chestori în conducerea Camerei, PNL va deţine cîte o funcţie de vicepreşedinte, secretar şi chestor, PDL – un post de vicepreşedinte, PPDD – o funcţie de secretar, UDMR un post de chestor, iar minorităţile naţionale – un post de secretar.





