Deputatul PSD de Fălticeni Cătălin Nechifor a declarat, că la alegerile de luna viitoare de la Organizaţia Judeţeană Suceava a partidului, va candida numai pentru funcţia de preşedinte. Actualmente, el este prim-vicepreşedintele filialei social-democrate. Domnul Nechifor a mai spus că, în această săptămînă, în Organizaţia PSD, va lansa spre dezbatere programul său politic intitulat „Din nou primii”. El a menţionat că programul este pe doi ani şi prevede o serie de acţiuni prin care PSD să detroneze PD-L şi să redevină principala forţă politică din judeţul nostru. De asemenea, deputatul Nechifor vrea ca, la scrutinul electoral din 2012, PSD Suceava să cîştige cît mai multe primării.







