
În primele trei luni din 2015, Primăria Suceava a avut încasări mai bune cu 33,7% faţă de perioada similară a anului trecut. La capitolul „venituri proprii”, creşterea este de peste 15%. Primarul Ion Lungu a afirmat că numai din plata TVA municipalitatea a încasat cu 11 milioane de lei în plus comparativ cu anul trecut. El a mai spus că veniturile din amenzi s-au majorat cu 26,18% după ce Serviciul de executare silită din primărie a blocat conturile unor persoane fizice şi juridice. Ion Lungu a adăugat că Primăria mai are de recuperat amenzi în valoare de 15 milioane de euro de la populaţie şi agenţi economici. El a subliniat că, pentru prima dată în ultimii 11 ani, în data de 2 aprilie, Primăria Suceava nu mai avea nici o factură neplătită la furnizorii de servicii şi utilităţi.







