
Un tînăr de 25 de ani a agresat un poliţist local în vîrstă de 59 de ani. Incidentul s-a petrecut sîmbătă, 21 martie, la Fălticeni. Într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie se arată că pe 21 martie, în jurul orei 18 şi 15 minute, trei tineri au început să se dea cu rolele pe rampa de acces pentru persoanele cu dizabilităţi din faţa Primăriei Fălticeni. Poliţiştii locali care se aflau în timpul serviciului au încercat să-i determine pe tineri să părăsească zona. Unul dintre rolleri s-a prins de un lampadar aflat pe marginea rampei, moment în care şase abajururi şi un bec s-au spart. Tînărul a fost imobilizat de trei poliţişti locali. La scurt timp, dinspre parcul aflat în vecinătatea Primăriei a venit un tînăr de 25 ani, localnic, care l-a lovit cu pumnul pe unul dintre poliţiştii locali. Agresorul este rudă cu băiatul pe care-l imobilizaseră poliţişti. Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi nu a rămas internată. În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lîngă Judecătoria Fălticeni, care deocamdată nu a demarat cercetările, deoarece poliţistul agresat nu a depus plîngere. Surse neoficiale susţin că angajatul Primăriei aşteptă să primească acceptul primarului Cătălin Coman, care în week-end se afla la Bucureşti. Poliţia Municipiului Fălticeni s-a sesizat din oficiu în acest caz.






