• Despre noi
  • Publicitate
  • Cod de conduită
  • Contact
miercuri, 10 iunie, 2026
No Result
View All Result
Your browser does not support the audio tag.
Radio TOP Suceava 104FM
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
No Result
View All Result
Radio TOP Suceava 104FM
No Result
View All Result
Prima pagină Tableta zilei

Ca la Rădăuţi, la nimeni

23 martie, 2015
în Tableta zilei
0 0
Ca la Rădăuţi, la nimeni
0
TRIMITERI
Trimite pe FacebookTrimite pe Whatsapp
Foto
Foto

Cînd am spune că mai rău nu se poate, ni se dă parcă peste nas şi ni se arată că ne-am înşelat. Rădăuţiul a dus ideea de administraţie la cote de neimaginat. Este de altfel, un oraş neadministrat de cîteva luni bune, iar ultimii ani care au precedat acestei perioade de haos total au fost unici. Rădăuţiul este ca o gaură neagră în care timpul şi spaţiul îşi modifică dimensiunile pentru că ceea ce se poate întîmpla în doar o oră e uimitor. Din toamna trecută primarul Aurel Olărean e în arest. Asta n-a uimit foarte tare pe nimeni, dimpotrivă, vestea a venit ca răspuns al întrebării care circula pe buzele tuturor, cine şi cînd îi găseşte şi lui Olărean ac de cojocul său. Dacă până atunci la Rădăuţi regula era că nu se poate face administraţie pentru că primarul nu se înţelege cu Consiliul Local şi-şi pun unii altora beţe-n roate, după, cînd toată lumea se aştepta ca lucrurile să intre pe un făgaş normal, nebuloasa a crescut şi mai mult. Viceprimarul Tiberiu Epifanie Maerean, cel care a preluat atribuţiile de primar, nu face excepţie de la regulă şi se comportă ca atare, ca la Rădăuţi. Săptămîna trecută colegii de partid au decis să-l schimbe pentru că nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, au iniţiat o şedinţă de Consiliu Local şi au şi prestabilit pe cine vor pune-n loc, adică domnul Simion Sticleţ. În cadrul şedinţei, în doar o oră, consilierii de Rădăuţi au reuşit o adevărată performanţă: l-au schimbat din funcţie pe Tiberiu Maerean ca să-l pună fix la loc, în aceeaşi funcţie. Votul celor 19 consilieri pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului s-a încheiat cu scorul de 16 pro, 2 contra. Bun. Imediat după acest moment au fost lansate şi propunerile pentru candidaţii la înlocuire: consilierul Gheorghe Simota l-a propus, aşa cum stabilise partidul, pe Simion Sticleţ, iar Tiberiu Maerean, extrem de relaxat, s-a autopropus, în ironiile celor care participau la întrunire. Incredibil dar adevărat şi în spirit de Rădăuţi, rezultatul a arătat aşa: Tiberiu Epifanie Maerean – 10 voturi, Simion Sticleţ – 8 voturi. Vorba aceea, foarte tare Consiliul Local de la Rădăuţi, dar mai tare, organizaţia PSD Rădăuţi cu aşa victorie repurtată. Şi social-democraţii promit că serialul continuă, căci acolo nimeni nu are chef de administraţie, dar la scandal se pricepe toată lumea. Apropo, 6 din cei 19 consilieri locali de Rădăuţi au fost chemaţi la audieri la DNA Bucureşti. Nu ştim obiectul investigaţiei dar se vorbeşte că e ceva legat de tranzacţii cu terenuri, clădiri, bani publici – chestiuni serioase, nu administraţie locală.

Alina Mihăescu

https://www.radiotop.ro/img/media/2015/03/editorial23.03.mp3

Articole similare

Casa Prieteniei cu abandonul, din centrul Sucevei
Tableta zilei

Casa Prieteniei cu abandonul, din centrul Sucevei

9 iunie, 2026
Zilele Orașului Iulius Mall, în loc de Zilele Sucevei
Tableta zilei

Zilele Orașului Iulius Mall, în loc de Zilele Sucevei

8 iunie, 2026
Cei doi Nicu, ultimii ”copii” din presa suceveană
Tableta zilei

Cei doi Nicu, ultimii ”copii” din presa suceveană

5 iunie, 2026
Lucrările de modernizare a drumului Uidești – Forăști – Oniceni, recepționate. Acestea au fost finalizate cu 8 luni mai devreme
Tableta zilei

Suceveni plecați la muncă în străinătate, chemați acasă. Ca să ce? Ca să devină șomeri înainte de a pleca din nou?

4 iunie, 2026
Lecturi în centrul Sucevei, în zgomot de motoare și de claxoane
Tableta zilei

Lecturi în centrul Sucevei, în zgomot de motoare și de claxoane

3 iunie, 2026
Împăcați-vă și dați-i drumul la treabă mai repede, pentru că mai sînt mai puțin de două luni (Foto)
Tableta zilei

Împăcați-vă și dați-i drumul la treabă mai repede, pentru că mai sînt mai puțin de două luni (Foto)

2 iunie, 2026
Articolul următor

Consiliul Judeţean Suceava îşi repară subsolul

Formare profesională gratuită

Împădurirea de primăvară

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM