Unui tînăr în vîrstă de 17 ani din municipiul Rădăuţi, al cărui prenume este Prinţ, i s-a întocmit dosar penal pentru că se afla fără a avea permis de conducere la volanul unui autoturism înmatriculat în Portugalia. Totodată, acesta a intrat cu maşina într-un gard de pe strada Ştefan cel Mare după care a părăsit locul accidentului. De sîmbătă seara de la ora 22.00 şi pînă duminică dimineaţa la ora 04.00, pentru că a fost Crăciunul pe vechi, Poliţia a efectuat o serie de acţiuni în zona Rădăuţi. Cu acest prilej au fost constatate 10 infracţiuni, dintre care 7 la regimul circulaţiei, 2 silvice şi una de complicitate la contrabandă.







