Complexul Muzeal Bucovina din Suceava a anunţat că s-a încheiat proiectul transfrontalier „Arta un limbaj între două culturi”. Proiectul a fost derulat timp de un an de către instituţia judeţeană de cultură şi Muzeul de Artă din Cernăuţi. Proiectul a beneficiat de o finanţare de 59.000 de euro de la Uniunea Europeană, în baza Programului de Vecinătate România-Ucraina 2004-2006. Purtătorul de cuvînt al Complexului Muzeal Bucovina, Iuliana Roşca, a declarat că, în cadrul proiectului, în perioada 22 aprilie-6 mai 2009, la Suceviţa, a avut loc o tabără de pictură la care au participat 30 de artişti plastici: 15 din România şi 15 din Ucraina. Ea a spus că lucrările au fost valorificate prin realizarea a două expoziţii temporare la Suceava şi Cernăuţi, precum şi prin elaborarea unui catalog. Catalogul cuprinde toate cele 90 de lucrări realizate în tabără şi a fost editat în 1.200 de exemplare care au fost distribuite gratuit. Iuliana Roşca a precizat că lucrările create de artiştii participanţi la tabăra de la Suceviţa au fost donate Complexului Muzeal Bucovina şi formează o colecţie de artă contemporană româno-ucraineană. Ea a menţionat că prin acelaşi proiect s-a realizat apropierea între oamenii de cultură din cele două comunităţi aflate de o parte şi de alta a graniţei, şi au fost dezvoltate parteneriate în domeniul culturii şi artei vizuale.