Iniţiativa aleşilor USL Suceava din Consiliul Judeţean privind organizarea unui referendum pe tema desfiinţării judeţului a fost respinsă de plenul deliberativului. Proiectul de hotărîre al USL a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a reuniunii, iar împotriva lui au votat toţi cei 19 pedelişti din CJ. Anterior, iniţiativa primise aviz negativ din partea Comisiei de Administraţie Publică a Consiliului. Motivaţia a fost aceea că un referendum vizînd regionalizarea trebuie organizat la nivel naţional şi nu la nivel local. Consilierul PNL Brînduşel Nichitean a spus în plenul şedinţei de astăzi că era o chestiune de respect faţă de cetăţeni ca aceştia să fie întrebaţi dacă sînt de acord cu desfiinţarea judeţului în care locuiesc.






