Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, susţine că principalul motiv al refuzului aleşilor partidului de a participa la şedinţa Consiliului Judeţean, în care s-a rediscutat proiectul PDL privind reabilitarea a şapte drumuri printr-un program guvernamental, este legat de costul ridicat al lucrărilor. El a menţionat că, în 2010, prin Programul Operaţional Regional, cu 131 de milioane de lei au fost reabilitaţi 91 de kilometri de drumuri judeţene din Suceava. Liderul PSD a adăugat că cele şapte drumuri propuse acum de administraţia PDL a judeţului însumează 93 de kilometri, iar valoarea lucrărilor este estimată la 247 de milioane de lei. El a spus că, în aceste condiţii, consilierii PSD nu vor să fie părtaşi la risipa banului public. Cătălin Nechifor a mai spus că PSD va iniţia o campanie de informare a populaţiei din localităţile prin care trec drumurile din proiectul PDL, cu privire la cauzele care au dus la blocarea iniţiativei de către consilierii PSD. Majoritatea acestor localităţi sînt conduse de primari PDL. Proiectul PDL vizează transmiterea a şapte drumuri judeţene în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru a fi reabilitate în baza Planului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Cele şapte drumuri sînt Frasin-Ostra, Panaci-Glodu, Panaci-Bilbor, Grădiniţa-Coşna, Suceava-Udeşti-Liteni-Dolhasca, Cîmpulung Moldovenesc-Stulpicani şi Mitocu Dragomirnei-Mănăstirea Dragomirna. Modernizarea lor costă 60 de milioane de euro, iar banii ar trebui asiguraţi prin credit furnizor. Asta înseamnă ca firmele constructoare să contracteze un credit bancar cu care să finanţeze lucrările şi să fie plătite de către stat în 2013.






