Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a anunţat că, în octombrie, rata şomajului a fost de 7,08%, cu 0,27 puncte procentuale mai mică decît cea din septembrie. Numărul total al şomerilor din România a scăzut în octombrie faţă de septembrie cu 24.794 şi a ajuns la 645.794. Din totalul şomerilor înregistraţi, peste 316.000 nu beneficiază de indemnizaţie. În judeţul Suceava, rata şomajului a scăzut cu 0,21% în octombrie faţă de septembrie şi a ajuns la 7,46%. La 31 octombrie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă figurau 18.966 de şomeri, cu 524 mai puţini decît în septembrie. Din totalul şomerilor, aproape 10.100 sînt neindemnizaţi.







