Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că municipalitatea va încerca să acceseze fonduri europene pentru refacerea statuii ecvestre a domnitorului Ştefan cel Mare. El a spus că în acest sens urmează să fie reactualizat proiectul din anii 2006-2007, atunci cînd necesarul bănesc era estimat la 700.000 de euro. Statuia lui Ştefan este amplasată în Parcul Şipote, în apropiere de Cetatea de Scaun. Monumentul a fost dezvelit în anul 1977 şi este grav deteriorat. Statuia din bronz a fost realizată de sculptorul Iftimie Bîrleanu, iar în 2004 a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava.





