
Şase şcoli din România şi patru din străinătate vor participa la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru-FIST, care se va desfăşura la Suceava între 4 şi 11 iulie. Este vorba despre şcoli din Bucureşti, Tîrgu Mureş, Sibiu, Iaşi, Craiova, Cluj-Napoca, Chişinău – Republica Moldova, Lodz – Polonia, Bratislava – Slovacia şi Sofia -Bulgaria. Spectacolele vor avea loc la Teatrul Municipal Matei Vişniec, din incinta Centrului Cultural Bucovina. Într-o conferinţă de presă organizată, astăzi, preşedintele Asociaţiei Festivalului, Stelian Nistor, a spus că Suceava a dat ţării mulţi actori şi artişti, iar aceasta este modalitatea lor de a da ceva înapoi oraşului. Directorul FIST, Paul Chiribuţă, a subliniat că se spune că o minune nu ţine mai mult de trei zile, însă festivalul a ajuns la cea de-a III-a ediţie şi se speră că nu se va opri aici. La rîndul său, prorectorul Universităţii Ştefan cel Mare, Mircea A. Diaconu, a salutat ideea înfiinţării unei şcoli de teatru la Suceava, idee susţinută şi de către directorul artistic al Teatrului Matei Vişniec.









