Pînă la sfîrşitul acestei săptămîni ar putea fi ridicate restricţiile de circulaţie impuse pe strada Gheorghe Doja din Suceava, din cauza lucrărilor din proiectul de investiţii în reţelele de apă şi de canalizare. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu după întîlnirea pe care a avut-o, astăzi, cu reprezentanţii firmei constructoare „Pfeiffer” şi ai beneficiarului „ACET”. Pe de altă parte, primarul s-a declarat nemulţumit de ritmul lent de derulare a lucrărilor de reabilitare a străzilor Zamca şi Mărăşeşti, unde s-a intervenit în baza proiectului de apă-canal. În schimb, Ion Lungu a dat o bilă albă constructorului pentru că, după mai multe amînări, a început să asfalteze strada Depoului.





