Autorităţile oraşului sucevean Solca resping intenţia Ministerului Sănătăţii de a transforma Spitalul de Boli Cronice din localitate în cămin de bătrîni. Primarul Valeruţ Ţăranu Hofnăr a spus că într-un memoriu transmis la Minister a explicat că demersul nu este justificat, dat fiind faptul că spitalul din Solca a încheiat anul 2010 fără datorii şi nu este o povară financiară pentru sistemul sanitar. În opinia sa, jumătate dintre cele 22 de asistente medicale şi infirmiere care lucrează, în prezent, la Spitalul de Boli Cronice îşi vor pierde locurile de muncă dacă unitatea va fi transformată în cămin de bătrîni. La spitalul din Solca lucrează şi patru medici.







