Aproximativ 124.000 de persoane au fost angajate în primele cinci luni din 2018 prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit unei statistici a ANOFM, judeţul Suceava ocupă locul III cu 8.213 persoane încadrate, după Timiș cu 9.255 și București cu 8.555. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă indică faptul că cele mai multe, adică 37.113, au studii liceale, iar cele mai puține, 12.074, sînt cu studii universitare.







