În judeţul Suceava nu s-a înfiinţat nici un centru de permanenţă, din cauză că medicii de familie nu s-au asociat pentru a solicita aşa ceva. Declaraţia a fost făcută de şeful Direcţiei de Sănătate Publică, Ludovic Abiţei. El a amintit că DSP a aprobat deschiderea a şapte centre de permanenţă, la Suceava, Solca, Vicovu de Sus, Zvoriştea, Broşteni, Breaza şi Dolhasca. Domnul Abiţei a adăugat că autorităţile din localităţile în care ar urma să fie înfiinţate centre de permanenţă trebuie să pună la dispoziţie spaţiul, DSP asigură medicamentele, iar medicii de familie care vor deservi o astfel de unitate trebuie să se asocieze în grupuri de minim cinci. Prezent duminică la Suceava, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Irimie şi-a exprimat nemulţumirea cînd a aflat că în judeţul nostru urmează să fie înfiinţate doar două centre de permanenţă. Domnul Irimie a spus că, dacă-i aşa, atunci va avea o discuţie „neprietenoasă” cu şefii DSP.







