Judeţul Suceava va fi reprezentat la cea de-a XXXV-a ediţie a Tîrgului de Turism al României. Evenimentul este programat în perioada 25-28 februarie, la Romexpo Bucureşti. Suceava va avea la dispoziţie un stand în suprafaţă de 18 metri pătraţi, unde reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi ai asociaţiilor profesionale de turism vor promova potenţialul turistic şi ofertele specifice sărbătorilor pascale şi sezonului estival. În stand se va afla şi un meşter popular, care va picta ouă şi icoane pe lemn şi sticlă.






