Primarul PD-L al Sucevei, Ion Lungu, nu este de acord cu majorarea preţului biletului pe mijloacele de transport în comun. În şedinţa Consiliului Local de joi, 30 septembrie, va fi luată în discuţie solicitarea societăţii Transport Public Local-TPL privind majorarea preţului de la 1,5 lei la 2 lei. Cum majoritatea membrilor Consiliului Local sînt de la PD-L şi dată fiind poziţia primarului Lungu e aproape sigur că nu va fi scumpit transportul cu autobuzele şi cu microbuzele TPL. Societatea Transport Public Local susţine că, din cauza majorării TVA-ului, merge în pierdere. Ion Lungu a declarat în această dimineaţă la Radio Top că pierderile vor fi suportate de către municipalitate.





