
Cea de-a XVIII-a ediţie a Zilelor Culturii Polone a debutat, astăzi, la Muzeul de Istorie din Suceava cu simpozionul internaţional Istoria şi prezentul relaţiilor polono-române şi vernisajul expoziţiei Afişul polonez pe tema Drepturilor Omului. Alături de preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul de Suceava Ghervazen Longher, la manifestări au participat profesori universitari din România şi Polonia şi reprezentanţi ai ambasadei Poloniei la Bucureşti. De asemenea, au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gheorghe Niţă, viceprimarul Lucian Harşovschi şi directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu. Ghervazen Longher a evidenţiat relaţiile de prietenie existente între România şi Polonia şi a pus accentul pe buna colaborare la nivel local şi naţional. La rîndul său, vicepreşedintele Niţă a remarcat că Polonia aduce un mare aport la cultura universală şi a dat asigurări pentru o colaborare foarte strînsă între românii şi etnicii polonezi din judeţ. Zilele Culturii Polone se vor încheia sîmbătă, 10 septembrie, la Soloneţu Nou, unde va avea loc Sărbătoarea Roadelor, urmată de un festival folcloric şi de un picnic.







