
Viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi este nemulţumit de prestația firmei „Autotehnorom”, care a încheiat cu contract pe doi ani cu municipalitatea pentru reparații stradale. El susține că „Autotehnorom” nu are echipe suficiente de muncitori şi, de aceea, este în întîrziere cu realizarea lucrărilor. Viceprimarul a subliniat că, pînă acum, s-a cheltuit doar jumătate din suma de peste 3 milioane de lei alocată în primul semestru pentru repararea străzilor. Lucian Harșovschi a mai spus că printre lucrările în curs de execuție se numără cele privind reabilitarea parcării din zona străzii Leca Morariu, turnarea stratului de uzură pe Aleea Nucului și modernizarea unor parcări din cartierul Obcini.








