Miercuri, 9 martie, numeroşi abonaţi ACET din cartierul Burdujeni nu vor avea apă la robinete, între orele 08.00 şi 15.00. Furnizarea apei va fi oprită în cartierul Cuza Vodă I, în zona cuprinsă între străzile Gheorghe Doja, Jean Bart, Nicolae Iorga şi Calea Unirii, şi în cartierul Cuza Vodă II, în zona cuprinsă între străzile Calea Unirii, Calea Burdujeni, Eroilor şi Bazelor. Întreruperea va fi efectuată pentru executarea unor lucrări de reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă, prin proiectul ISPA.








