Cireșele și corcodușele stau cuminți la locurile lor în municipiul Suceava. Mă refer la fructele din copacii de pe marginea drumurilor și dintre blocuri, nu la cei din curțile oamenilor. Cu ani în urmă, cireșele nu apucau să devină roșii că fetele și băieții le rupeau deja cu tot cu frunze. Nu scăpau nici fructele din curțile oamenilor, care bodogăneau în urma copiilor care o rupeau de fugă. Acum, doar ciorile ce se mai dau la cireșe și la corcodușe. Dar oare e politically correct să folosesc cuvîntul cioară? Mai bine îi spun Corvus frugilegus. Totuși, este îmbucurător că străzile și locurile de joacă s-au umplut de gălăgia făcută de copii și de adolescenți. Care se ceartă cu un alt copil de la o mașinuță, care plînge că i-a luat un altul jucăria, care se împinge cu un alt vlăjgan, care plimbă un grup de fete, care bate mingea, care se plimbă cu bicicleta și claxonează. Surpinzător, aș spune, a reapărut șotronul. În două locuri din municipiul Suceava am văzut șotronul desenat cu cretă pe trotuar. Cred că se poate spune că pandemia a adus și ceva bun. I-a adus pe copii afară și-i ține mai mult. Obligați să stea în casă cu lunile, copiii și adolescenții s-au săturat probabil și de orele online, și de jocuri pe calculator, și de ”pieptănat” telefonul mobil și de întors tableta pe toate părțile. Pandemia i-a băgat pe cei mici și mai puțin mici în casă, pandemia i-a scos pe cei mici și mai puțin mici afară. Dacă pînă la pandemie nu mai știau părinții cum să-și trimită copiii la joacă, acum e taman invers. Ceea ce este foarte bine. Evident, pînă la un punct. Pînă la un punct și de la capăt.
A reapărut șotronul
