Am evitat întreaga săptămînă să scriu despre puiul de urs văzut de suceveni în weekend-ul precedent pe străzile din oraş, tocmai pentru că gîndurile mele faţă de autorităţile care nu şi-au făcut datoria, nu erau dintre cele mai ortodoxe. Am tot sperat că cineva, acolo sus, ne iubeşte, şi pe noi şi pe urs, şi că totul se va termina cu bine: noi toţi, teferi şi nevătămaţi, ursul, bine merci, înapoi în arealul lui. În primele două zile, cînd chiar ar fi trebuit să facă ceva concret, să-l caute, să-l depisteze şi să-l scoată din zona urbană, autorităţile au preferat să susţină că ceea ce au văzut unii şi au înregistrat sau fotografiat alţii, nu e adevărat şi gata. Aşa e şcoala lor, negi pînă în pînzele albe şi te vor crede. Singurul care n-are şcoala asta, a politicienilor, după cum însuşi primarul Sucevei a spus ca să-l scuze, a fost şeful Poliţiei Locale. În loc s-o scalde diplomat, ca un politician, acesta s-a inflamat şi a cerut presei să nu-l deranjeze în timpul liber cu prostii. Într-un fel, e şi asta o negare a existenţei ursului. Încăpăţînat, ursuleţul a continuat să apară pe diverse înregistrări, iar cînd evidenţa nu a mai putut fi negată, factorii responsabili s-au întîlnit în încercarea de a stabili că altcineva are datoria de a-l prinde. Cînd în sfîrşit au reuşit să depisteze organul, respectiv serviciul de ecarisaj, au aflat că prinderea ursului ar trebui să se facă ziua pînă-n ora 16.00, oră la care se termină programul de lucru al angajaţilor. Odată cu suscitarea interesului pentru rezolvarea chestiunii, au apărut şi informaţiile privind procedura de prindere a ursului care include numeroase avize şi aprobări ce trebuie acordate de la nivel central. Printre acestea, mărirea cotei de vînat pentru urs în această zonă. Aflăm aşadar, că autorităţile nu intenţionează să prindă ursuleţul şi să-l ducă unde îi este locul, în pădure, ci, să-l vîneze. Căci vînătoarea este, nu-i aşa, îndeletnicirea omului realizat, a bărbatului vrednic, a stîlpului societăţii. Instincte de fiară sălbatică nu alta, să transformi o posibilă tragedie într-o oportunitate. Nici bine nu s-au mobilizat că au şi reuşit să vadă partea bună a lucrurilor şi să scoată un avantaj. Pe urs nu l-a prins nimeni, probabil că nici nu mai e în zonă, dar am rămas cu cota de vînat mărită. Asta da realizare!
Alina Mihăescu
