De vreo doi ani, în municipiul Suceava au început să fie desființate gardurile vii, pentru că erau îmbătrînite, dar și pentru că diferiți cetățeni le transformaseră în adevărate coșuri de gunoi. Raderea acestor garduri vii a mai aerisit orașul. În paralel s-a mers cu montarea de bănci pe marginea drumurilor principale. La început au fost unii care au strîmbat din nas, și pentru că dispar gardurile vii, care erau mai mult moarte, dar și pentru că s-au pus bănci. Însă, încet-încet gardurile vii au început să fie uitate, iar băncile și-au găsit rostul lor.
Puține sînt momentele din zi în care pe băncile astea nu stă cîte cineva. Ba cîte un pensionar care își trage sufletul în drumul său către sau de la piață, ba cîte două doamne care nu s-au văzut de mult și care au restanțe la povestit, ba cîte un puștan care își ”controlează” mobilul după cîteva ture cu bicicleta. Pe seară mai vezi cît un el și o ea care încearcă timid să se apropie unul de altul ori cîte un grup de tineri gălăgioși care rîd din te miri ce. Nu trebuie să le uităm nici pe tinerele mame care cu o mînă mînuiesc telefonul mobil, iar cu cealaltă plimbă înainte și înapoi, cu mișcări scurte, căruciorul în care copilul numai nu vrea să adoarmă. Am văzut chiar și o doamnă care pe una din aceste bănci citea o carte-carte, și nu o jumătate de titlu al unui articol apărut pe rețelele de socializare, chiar dacă în sus și în jos treceau fel de fel de mașini, unele dintre ele cu claxoanele în funcțiune. Așadar, pînă la urmă, băncile ”plantate” de municipalitate se dovedesc a fi cît se poate de utile și contribuie la senzația că Suceava chiar este oraș. Un oraș în care se rîde, se povestește și, lucru foarte important de subliniat, se citește.
