• Despre noi
  • Publicitate
  • Cod de conduită
  • Contact
marți, 2 iunie, 2026
No Result
View All Result
Your browser does not support the audio tag.
Radio TOP Suceava 104FM
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
No Result
View All Result
Radio TOP Suceava 104FM
No Result
View All Result
Prima pagină Tableta zilei

”Bomba” aruncată de primarul Sucevei, care a zguduit geamurile locuințelor racordate la sistemul public de termoficare

1 octombrie, 2025
în Tableta zilei
0 0
0
TRIMITERI
Trimite pe FacebookTrimite pe Whatsapp

Muntele de competență care a trecut drumul de la Spitalul Județean Suceava pentru a se instala confortabil în fotoliul de primar al municipiului reședință de județ a aruncat ”bomba”, după care a plecat liniștit acasă. Însă, suflul ”bombei” a zguduit geamurile locuințelor a miilor de suceveni care n-au părăsit sistemul public de termoficare. După informațiile primarului PSD al Sucevei este vorba despre 11.492 de locuințe racordate la sistemul public. După alte informații ar fi 14.700 de astfel de locuințe.

Primarul a spus în ședința Consiliului Local Suceava din 29 septembrie: ”Se pare că anul acesta Guvernul nu va acorda nici un leu pentru subvenționarea energiei termice la populație. (…) Vom face o analiză cu partidele din coaliția locală și ne vom face calcule să vedem ce putem suporta și ce nu putem suporta. Dar, dacă luăm strict după lege, nu avem nici o obligație de a suporta ceva decît asigură Guvernul pentru ajutoare sociale”. În primul rînd, unde a auzit primarul că Guvernul nu va mai da nici un leu pentru subvenționarea energiei termice? Obișnuit să taie tot în stînga și în dreapta, domnul Munte o fi visat că Guvernul, care și el este pus pe tăiat, va renunța și la subvenționarea facturilor la energia termică. Asta i-ar mai trebui Guvernului Bolojan.

Cu cinismu-i recunoscut, bogatul primar al Sucevei le-a transmis săracilor care l-au votat, dar și celor care nu l-au votat, că El nu este obligat să dea nici o subvenție. El, că doar El hotărăște tot în Primăria Sucevei, restul fiind de decor. Asta cu analiza pe care o va face cu partidele din coaliția locală este o glumă slabă rău de tot, ca toate glumele pe care le face Muntele. Consilierii locali PSD și cei ai PNL sînt doar niște umili executanți ai deciziilor țipate ale primarului Sucevei.

În prezent, producerea, transportul și distribuția unui MWh costă în municipiul Suceava 574,70 lei. Atîta plătește o firmă care are contract cu Thermonet, societatea care transportă și distribuie energia produsă de Bioenergy. Pînă acum, datorită subvenției de la Guvern și din bugetul Sucevei, cetățenii de la casă ori de la bloc au plătit 206,30 lei.

Dacă s-ar tăia de tot subvenția, cei de la două camere, unde se consumă cam 1,5 MWh, nu vor mai plăti 300 de lei, ci peste 800 de lei. Cei de la trei camere nu vor mai trebui să achite 500 de lei, ci vreo 1.400 de lei, iar cei de la patru camere vor trebui să scoată din buzunar nu 600 de lei, ci peste 1.700 de lei.

La scumpirile pe care sucevenii la întîlnesc la tot pasul, asta le-ar mai trebui celor care au locuințele racordate la sistemul public de termoficare. Oameni care nu sînt nici pe departe bogați ca primarul PSD al Sucevei, care este plătit cu vreo 4.000 de euro pe lună ca să le facă viața lor mai bună, nu ca să le-o scumpească.

Muntele de competență instalat în biroul de primar al Sucevei a aruncat ”bomba” și într-o perioadă în care nu mai poți să te debranșezi de la sistemul centralizat și să-ți pui centrală. Poate unii au peste 10.000 de lei pentru o centrală și pentru toată instalația, și poate au și timp să alerge pentru avize, dar acum trebuie să aștepte primăvara.

”Bomba” aruncată de șeful Primăriei Suceava PSD SRL este din categoria ”bagă în casă și vaca, și găinile, și cîinii și pisicile, după care scoate-le. Nu-i așa că e mai bine?”. Adică, domnul Munte, care tratează Primăria ca și cum ar fi SRL-ul lui, pare hotărît să nu dea nici un leu din bugetul Sucevei pentru subvenționarea facturilor la încălzire și să acorde doar subvenția venită de la Guvern. Astfel, lumea va răsufla ușurată că nu a fost tăiată de tot subvenția.

Pe de altă parte, de 8 ani populația plătește același preț, ceea ce nu este firesc, în condițiile în care toate s-au scumpit. Așadar, Primăria Suceava poate face o reducere de subvenție, dar nu în halul celei gîndite de domnul Munte. Un Munte care ar trebui să aibă decența de a anunța în cel mai scurt timp cît vor avea de plătit pentru încălzire sucevenii pe care i-a băgat în depresie cu declarațiile sale.

 

Tags: încălzire SuceavaPrimăria Suceavaprimarul PSD al Suceveisubvenție încălzire Suceava

Articole similare

Campioanele de la CSU Suceava meritau mai mult decît o mînă de spectatori, o tobă, o vuvuzea și un steag
Tableta zilei

Campioanele de la CSU Suceava meritau mai mult decît o mînă de spectatori, o tobă, o vuvuzea și un steag

1 iunie, 2026
CSU Suceava, o nouă victorie categorică în Liga a III-a de fotbal feminin. Sîmbătă, 30 mai, pe ”Areni”, fetele vor primi medaliile de campioane
Tableta zilei

Și campioanele de la CSU Suceava merită să aibă parte de o atmosferă frumoasă pe ”Areni”

29 mai, 2026
În municipiul Suceava intersecțiile au rămas, dar polițiștii care să dirijeze circulația au dispărut
Tableta zilei

În municipiul Suceava intersecțiile au rămas, dar polițiștii care să dirijeze circulația au dispărut

28 mai, 2026
Aproximativ 7.000 de spectatori, la concertele din cadrul festivalului de blues de la Suceava. „Philip Sayce a fost o surpriză. Nu și pentru noi, care știam ce aducem. Am avertizat că Philip Sayce este unul din primii cinci chitariști ai lumii”
Tableta zilei

Festivalul de blues de la Suceava și limba de lemn

27 mai, 2026
Lumină portocalie pe Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, de Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului
Tableta zilei

Zilele Teatrului ”Matei Vișniec” Suceava, fără Teatrul ”Matei Vișniec” și fără o piesă de Matei Vișniec

26 mai, 2026
Suceava vrea să trăiască! Hai Suceava! Și hai odată cu polivalenta!
Tableta zilei

Suceava vrea să trăiască! Hai Suceava! Și hai odată cu polivalenta!

25 mai, 2026
Articolul următor
Începînd din 4 septembrie, elevii suceveni își pot reîncărca abonamentele pentru întregul an școlar. Elevii beneficiază de transport public gratuit

Cu carnetul de student vizat, studenții de la USV care locuiesc în municipiul Suceava primesc un abonament cu 20 de călătorii gratuite

Directorul TPL Suceava, Gabriel Petruc, despre transportul metropolitan: S-a cam ajuns la un consens pe majoritatea rutelor. Trebuie să spunem și chestiunea asta: în autobuze, așa sînt ele construite, se circulă și în picioare

Peste 12.000 de abonamente gratuite, pentru elevii care circulă cu autobuzele TPL Suceava. Doar 10% din număr total de abonamente sînt folosite ocazional, restul fiind folosite foarte des

Jurnalistul specializat pe probleme economice Daniel Apostol: Taxa de solidaritate este cel puțin o lipsă de respect și o lipsă de rușine a clasei politice în fața cetățeanului

”Un partid politic e firesc să fie finanțat, dar nu din bugetul public”. Daniel Apostol, analist economic: Statul bagă mîna în buzunarul cetățeanului, neîntrebîndu-l dacă are sau nu are vreo opțiune politică

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM