În cadrul unei emisiuni la Radio Top, consiliera locală Adelina Paiu a atras atenția că în Burdujeni nu există nici un parc. Există doar un fel de parc în fața fostului cinematograf, care între timp a fost transformat în secție a Primăriei Suceava. Este vorba despre miniparcul în care se află un monument dedicat eroilor care a fost inaugurat în 1922. Nu se pune nici ceea ce seamănă a parc din fața Gării Burdujeni. Ăla e un fel de stație de așteptare în aer liber. Totuși, vorbim despre cel mai mare cartier al Sucevei. Despre cel mai întins și cel mai populat cartier al municipiului reședință de județ. Sînt cîteva locuri de joacă ”aruncate” pe ici, pe colo, și o zonă de relaxare amenajată în curtea impunătoarei Biserici ”Sf. Andrei”, dar în rest nimic.
Pe lîngă faptul că este întins și populat, Burdujeniul este un cartier în care locuiesc, în general, oameni tineri, oameni care vor să facă și o plimbare, nu doar să stea în casă și să se uite la televiziunile de știri. Că în Burdujeni trăiesc mulți oameni tineri și foarte tineri o demonstrează numărul mare de școli și de grădinițe existente. Să ne gîndim doar la Școala Gimnazială nr. 11 ”Miron Costin”, care este cea mai populată școală generală din municipiu, dacă nu chiar din județ, la Școala Gimnazială nr. 5 și la Școala Gimnazială nr. 6 din Burdujeni Sat. Spune-se că Ițcaniul este cel mai neglijat cartier al Sucevei, uneori pe drept, alteori pe nedrept. Însă, iată, că și Burdujeniul este neglijat, dacă este să ne gîndim că cei peste 40.000 de locuitori sau cîți ori fi, dintre care mulți copii, n-au un parc. În ditamai cartierul chiar nu a găsit municipalitatea o bucată bună de teren pe care să planteze cîțiva copaci, să monteze două bănci și să construiască o fîntînă arteziană? Sau crede municipalitatea că este suficientă zona de agrement de pe malul rîului Suceava. Dar și aia, la urma-urmei, este amenajată tot pe partea Sucevei centrale, și nu pe partea cu Burdujeniul. Burdujeniul este un cartier sufocat de o circulație infernală, de blocuri și magazine mici sau ale rețelelor multinaționale, care respiră doar cu ajutorul celor cîțiva copaci ascunși pe după betoane.
