Noul sediu al Casei Corpului Didactic din Suceava a devenit deja vechiul. În ciuda faptului că vorbim doar de nişte ziduri şi betoane deteriorate, ridicate la marginea şoselei de centură, pe dealul Şcheii, construcţia începută în 2012 este semiabandonată în bătaia vîntului. Din cînd în cînd, Ministerul Educaţiei a mai alocat nişte bănuţi, cu care s-a mai mutat cîte o piatră de colo colo, fără ca respectiva clădire să fie finalizată nici măcar la roşu. Trei milioane de lei ne-au costat până acum zidurile din pustiu. Alte două milioane vin anul acesta de la buget. Dar, ceea ce ar fi putut părea o veste bună este de fapt una proastă, deoarece clădirea, fie ea finalizată şi mobilată, va fi total nefuncţională odată ce nu e racordată nici la utilităţi şi nici măcar la drum. Nici acum şi nici în viitorul apropiat. Aceasta nu e o problemă de ieri de azi, ci dintotdeauna. De fapt tocmai pe asta se bazau samsarii de terenuri care au văzut în acestă contstrucţie publică o oportunitate. E drept că dacă în zonă s-ar aduce utilităţile, preţurile ar exploda iar terenul agricol va deveni repede cartier rezidenţial. Căci canalizarea, curentul, gazele naturale aduse toate în mijlocul lui nicăieri s-ar face, desigur, pe bani publici. Ori, primarul din Şcheia Vasile Andriciuc, nici nu se gîndeşte să facă o asemenea investiţie. În ciuda celor spuse de şeful IŞJ Gheorghe Lazăr, potrivit căruia Andriciuc i-ar fi dat cîndva un termen ţintă de vreo cinci luni în care ar putea face asta. Cu alte cuvinte, greu de spus dacă banii alocaţi anul acesta ar trebui investiţi în continuarea lucrărilor. La orice stadiu ar ajunge, nefolosită, clădirea cu pricina se va deteriora. Una peste alta, Casa Corpului Didactic este un cartof fierbinte de care Inspectoratul Şcolar Judeţean vrea să scape. În consecinţă, şeful IŞJ a propus transferul acestei investiţii de la Inspectorat la instituţia Casei Corpului Didactic. Dar nici acolo nu e nimeni care s-o vrea. Nu acum, cînd au de dat răspunsuri la întrebări incomode. Nu acum, cînd nu există soluţii. Din păcate, acest proiect s-a născut handicapat. S-a ştiut încă dinainte de a se pune, festiv, prima cărămidă, că eroarea există din concepţie şi că în atare condiţii rezultatul va fi incompatibil cu viaţa normală. Doar că odată cu trecerea anilor, handicapul e tot mai vizibil, iar ştiinţa, oricare ar fi ea, nu prea ne poate ajuta cu reparaţii şi improvizaţii făcute pe parcurs. De altfel, despre Casa Corpului Didactic fără corp didactic vom mai auzi.
