La finele lunii martie a acestui an, treaba era ca şi făcută. Prefectul Mirela Adomnicăi spunea că sfîrşitul e aproape. Sfîrşitul lucrărilor la şoseaua de centură a Sucevei, care au început în urmă cu 10 ani. Spunea doamna Adomnicăi că restul de 15% din şoseaua care nu este mai lungă de 13 kilometri şi ceva va fi gata acuşica-acuşica. Doamna prefect declara că licitaţia a fost publicată pe SEAP pe 23 februarie, data limită de depunere a ofertelor fiind 25 aprilie. Evaluarea ofertelor urma să aibă loc pe 8 iunie, iar semnarea contractului de execuţie a lucrărilor trebuia să se facă pînă pe 25 iunie, în cazul în care nu existau contestaţii. Mirela Adomnicăi nu a spus ce visase domnia sa, ci vorbise după ce avusese discuţii cu cei de la Ministerul Transporturilor şi de la Drumuri Naţionale în legătură cu subiectul: „Din discuţiile pe care le-am purtat zilele trecute şi la Ministerul Transporturilor, şi la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a rezultat categoric intenţia de a finaliza odată pentru totdeauna acest obiectiv de investiţii. Problema este cunoscută din susţinerea purtată cu bună credinţă în sensul constructiv şi cu toate argumentele necesare pentru finalizarea investiţiei”. Bună credinţă o fi fost, însă nu a fost nici un muncitor pe şantier primăvara şi vara asta. Iar sfîrşitul verii este aproape, toamna se termină de obicei repede pe aceste meleaguri, iarna e iarnă, iar primăvara începe pe undeva pe la jumătatea lunii aprilie. Revenind la spusele doamnei Adomnicăi de la finele lunii martie 2018, aceasta declara că există şi o variantă de rezervă în cazul în care licitaţia va fi contestată: lucrările vor fi preluate de societatea comercială de Antrepriză de Construcţii, care urma să se înfiinţeze în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Zilele trecute, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, anunța înființarea Antreprizei de Construcții, al cărei prim scop este acela de a finaliza şoseaua de centură a Sucevei. Cine să-i mai creadă? Şi a mai trecut un an de promisiuni şi de nelucrat.







