Dezbaterea finală între Victor Ponta şi Klaus Iohannis s-ar putea să nu aibă loc. Ar fi pentru prima dată cînd se întîmplă ca cei doi candidaţi ajunşi în turul doi al prezidenţialelor să nu se confrunte faţă în faţă, în ultimii 25 de ani. În ţările civilizate acestă dezbatere dinaintea finalei este nelipsită. E o formă de respect faţă de electorat, o măsură a curajului cu care fiecare candidat luptă pentru votul fiecăruia dintre noi. Firesc ar fi să se întîmple şi în România, şi de data asta, dar n-ar fi prima dată cînd renunţăm la obiceiurile specifice unei democraţii civilizate. Până acum, fiecare dintre candidaţi a venit cu o propunere de principiu asupra locului şi asupra formei în care s-ar putea desfăşura finala televizată. Victor Ponta şi-ar dori ca săptămîna viitoare să participe, împreună cu Klaus Iohannis, la patru dezbateri televizate, la RTV, B1, Antena 3 şi Realitatea TV. O prounere impusă şi fără loc de întors, pentru că, în cazul în care contracandidatul nu acceptă, Ponta a anunţat deja că participă singur la aceste emisiuni. De altfel, cred că îi şi surîde această variantă. De cealaltă parte, Klaus Iohannis îşi doreşte cel puţin o dezbatere televizată, dar nu într-un studio de televiziune, ci într-un cadru independent, de unde ar putea transmite toate televiziunile. Despre moderatori nu a spus nimeni nimic, deşi toată lumea ştie că e un aspect foarte important. N-a spus nimeni nimic, nici măcar directorul TVR, Stelian Tănase, care a lansat ideea organizării uneia sau a mai multor dezbateri electorale între cei doi candidaţi rămaşi în cursa prezidenţială. TVR i-a invitat marţi la o primă discuţie vizavi de propunere. Miercuri n-am primit nicio veste, nu ştim nici măcar dacă au răspuns sau nu invitaţiei. Ştim doar că PSD-ul o ţine pe-a lui, iar ACL-ul pe-a ei, deşi îmi pare corectă şi rezonabilă propunerea Televiziunii Române. În această campanie electorală, Victor Ponta şi Klaus Iohannis nu s-au întîlnit niciodată într-o confruntare directă. De ce este ignorată propunerea TVR care presupune un loc neutru de dezbatere, moderatori agreaţi de ambele părţi, reprezentînd toate televiziunile de ştiri, semnal pentru toate canalele şi, nu în ultimul rînd, stabilirea în comun a temelor de dezbatere? Sînt doi candidaţi şi două răspunsuri. Premierul a refuzat în repetate rînduri o astfel de întîlnire, inclusiv la Televiziunea Naţională. Şi-a trimis mereu reprezentanţii să-i facă treaba, aşa cum a făcut întreaga campanie, cu orice atac pe care l-a întreprins împotriva lui Klaus Iohannis. De aceea cred că propunerea este aruncată doar de dragul deţinerii controlului, adică dacă o facem, o facem cum şi cînd spune eu, ca să se vadă cine e şeful. Pe de altă parte, Klaus Iohannis, îndreptăţit, de altfel, să refuze varianta lui Victor Ponta, solicită ceva asemănător cu propunerea TVR. Dar altceva. Nu ştiu dacă o confruntare directă între cei doi ar fi în avantajul candidatului ACL, iar nedumerirea asta s-ar putea s-o aibă şi staff-ul lui Iohannis. Deocamdată, propunerea Televiziunii Naţionale, poate cel mai firesc spaţiu care să găzduiască o finală de prezidenţiale, rămîne fără ecou. Eschivele sînt parte ale negocierilor, ca şi îndrăzneala. Şi totuşi, aş crede că importanţa momentului înclină balanţa spre curaj, căci, de cînd lumea, norocul e de partea celor curajoşi.
Alina Mihăescu







