Dacă s-a vrut s-a putut şi pentru Solca

A trecut o lună de cînd directoarea Căminului de bătrîni de la Solca, Elena Robciuc, se plîngea, din nou, că viaţa e grea. Şi pentru bătrînii internaţi, şi pentru salariaţi. Spunea doamna Robciuc că pacienţii trăiesc din mila publică, din mîncarea donată de unul şi de altul. Că lemnele de foc pentru iarnă au fost cumpărate de nişte tineri plecaţi la muncă în străinătate, dar că nu găsea un sponsor care să plătească transportul. Că tuturor angajaţilor le-au fost diminuate salariile pînă la nivelul salariului minim pe economie şi că ultima oară aceştia văzuseră nişte bani, vreo 300 de lei fiecare, prin luna iunie. Cam asta îmi aduc aminte, în mare, din discuţia telefonică pe care am avut-o cu Elena Robciuc. Am întrebat-o pe directoarea Căminului de bătrîni ce face Primăria Solca. Mi-a spus că face rău. Ei, nu mi-a zis aşa, dar am dedus eu că face rău, din moment ce alocase pentru cămin doar vreo 9.000 de lei într-un an de zile, ceea ce însemna că nu poate mai mult. Am mai întrebat-o pe directoare de la cine aşteaptă ajutor, iar răspunsul a fost de la Consiliul Judeţean Suceava. Că doar nu de la Guvernul care a tot promis, însă degeaba, că va rezolva definitiv problema finanţării căminelor de bătrîni din întreaga ţară. Despre situaţia de la Solca am vorbit la acest post de radio şi împreună cu colegii de la tv la Intermedia. Am făcut-o în speranţa că organismul condus de Gheorghe Flutur va reacţiona şi va sări în sprijinul căminului. Însă, nimic. Nimic pînă ieri, cînd Elena Robciuc m-a sunat şi cu o voce aproape veselă mi-a spus că e de bine. Am întrebat cine. Şi mi-a răspuns: Consiliul Judeţean. În şedinţa de ieri a deliberativului judeţean s-a alocat suma de 100.000 de lei Căminului de Bătrîni de la Solca din Fondul de Rezervă al Consiliului Judeţean. Am întrebat dacă e mulţumită de sumă şi mi-a zis că este foarte mulţumită, în condiţiile în care se gîndea că va trebui să se descurce în continuare cu doar cei 30.000 de lei adunaţi din diferite surse. Elena Robciuc a telefonat pentru a mulţumi, considerînd că şi presa a avut o contribuţie pentru soluţionarea problemei. Eu nu ştiu dacă e aşa. În schimb ştiu că dacă o autoritate vrea, atunci se poate şi mai ştiu că nu au murit toţi oamenii de bun simţ. Unii dintre ei trăiesc şi nu ezită să pună mîna pe telefon pentru a transmite un mesaj de mulţumire.