De sărbători românul merge cu capra, cu ursul, cu calul, dar mai ales cu porcul. Taman ce-a fost Ignatul, acum, pe 20 decembrie, adică o zi în care tradiţia şi burţile ne cer să facem sacrificii. Românii se organizează şi ucid cu gîndurile curate de la atîta post, un milion de porci. Sîntem 20 de milioane de cetăţeni în această ţară, iar de Crăciun executăm 1 milion de porci. Asta înseamnă că un porc se-mparte la 20 de oameni. Dacă e să analizăm, un porc ar putea sătura 20 de guri cu vârf şi îndesat. Deci carne este, dar e prost distribuită. O mare parte dintre români sînt atît de săraci că abia de prind o pomană a porcului pe undeva, darămite să aibă a adevărată friptură pe masă sau podul plin de cîrnaţi şi caltaboşi. Altora, mai norocoşi sau mai gospodari, cum ar spune unii mîndrii, nu le-ajung maşinile frigorifice să depoziteze hălcile. Dar cine-a zis că viaţa-i dreaptă? Din milionul ăsta de porci 400 de mii sînt sacrificaţi în curţile oamenilor, 200 de mii sînt importaţi, iar restul provin din industria noastră de carne. E mult un milion de porci pentru o perioadă atît de scurtă, dar sigur, Crăciunul nu e decît un vîrf al consumului pentru că pe tot parcursul anului, românii sacrifică 7 milioane de porci. Asta înseamnă că anual, consumul de carne de porc este totuşi mic în România, de 20 de kilograme – la jumătate faţă de media europeană. Păi nu avem noi vorba „o dată-i Crăciunul”? Mai nou, la masa de Crăciun simţim oarece influenţe de la diverse popoare, cel mai adesea europene, în funcţie de unde a emigrat feicare: se mănîncă curcan, peşte, miel sau gîscă, dar cum la ţuica fiartă tot şoricii-s cei mai potriviţi, românul îşi aminteşe mereu că cea mai bună legumă e porcul.
Alina Mihăescu
