Municipiul Suceava n-are noroc în ceea ce priveşte arhitectura urbană, peisagistica, amenjările ambientale, stradale. O înşiruire de evenimente nefericite de-a lungul istoriei, şi de personaje neavenite, explicate prin vot dat aiurea şi ghinion, face ca, în zilele noastre, Suceava să arate ca un oraş fără trecut. Iar prezentul este, fatidic, în mîna unor nepricepuţi în ale esteticii, care nu se lasă învăţaţi. Gospodar cum îl ştim, primarul Ion Lungu se pregăteşte vara pentru iarnă. Nu cumpără sanie, ci decoraţiuni noi pentru Crăciun. În afară de faptul că e un fel de „ţara arde şi baba se piaptănă”, să recunoaştem că cetăţenii au nevoie şi de frumos în viaţa lor banală, în oraşul lor gri. Iar decoraţiunile de Crăciun au menirea de a ne scoate din cotidian şi de a ne bucura cu atmosfera prietenoasă a acestei sărbători luminate. Luminate la figurat şi la propriu, ceea ce face foarte riscantă misiunea de a achiziţiona cu folos astfel de accesorii. Pentru că luminiţele înseamnă cel mai adesea kitch, e foarte uşor să greşeşti în alegerea decoraţiunilor. Iar cînd nici bugetul nu te ajută, e aproape sigur că ai acces doar la acelea ieftine şi, implicit urîte. Ceea ce deja s-a demonstrat la Suceava de-a lungul anilor. Sigur, Crăciun fără luminiţe nu se poate, dar, ca în orice domeniu, există produse de calitate şi produse proaste. Iar vorba englezului „sînt prea sărac ca să cumpăr lucruri ieftine” ni se potriveşte mănuşă. Decît să luăm cinci porcării, mai bine luăm o singură decoraţiune frumoasă, aleasă, dacă s-ar putea, nu de doamnele de la biroul de achiziţii din Primărie, ci de un designer, de un arhitect, de cineva cu studii în domeniul artelor, frumosului. A anunţat primarul Sucevei că se vor aloca 250.000 de lei, pentru îmbogăţirea iluminatului festiv, pentru ca, la solicitarea cetăţenilor, să fie ornamente în toate cartierele. E suficient să ne uităm la alţii, la municipii mai mari şi mai dezvoltate, ca să vedem cum ar trebui să ornăm măcar centrul oraşului de Crăciun. Sugerez: Bucureşti, Cluj, Sibiu şi menţionez că nu e o ruşine să recunoşti că nu te pricepi la orice. Dimpotrivă, e o virtute.
Alina Mihăescu
