Ieri s-a întîmplat un lucru normal: un ministru prins în mijlocul unui scandal declanşat de rezultatele revoltătoare ale unei anchete jurnalsitice a demisionat. Patriciu Achimaş-Cadariu şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii, din cauza dezinfectanţilor utilizaţi în spitale. Prin prisma subiectului foarte delicat privind sănătatea publică, ministrul tehnocrat al Sănătăţii a atras un capital de antipatie considerabil, suficient ca populaţia să nu-l mai vrea în vîrful piramidei. Dar miniştri antipatici am tot avut, şi la Sănătate, şi la Educaţie. De fapt, unde n-am avut? Şi totuşi nici capitalul de imagine, nici dorinţa cetăţenilor nu au contat vreodată destul cît să provoace demisii. Ori iată că aşa incapabil să gestioneze o atare criză, ministrul Achimaş-Cadariu a reuşit totuşi performanţa de face un onorabil pas în spate şi de a renunţa la funcţia de ministru. La fel a făcut ministrul Muncii, Ana Costea, care a demisionat atunci cînd n-a mai rezonat cu propunerile Guvernului din care făcea parte pe marginea proiectului salarizării. A urmat Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene care a demisionat, ce-i drept, la solicitarea premierului Dacian Cioloş. Demisia şi-a dat-o şi ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, declarîndu-se depăşit de situaţia de la Opera din Bucureşti. Sigur, gestul demisiei poate fi interpretat ca o capitulare, ca o renunţare în faţa unei greutăţi, ca o acceptare a încapacităţii de a rezolva o problemă. Dar a greşi sau a spune „nu pot” e omeneşte. Iar atunci cînd te simţi om şi nu semizeu, poţi face şi asta. E o calitate pe care politicienii au dovedit că n-o au. De cînd sînt la guvernare, tehnocraţii nu s-au dovedit nici ei a fi Feţi-frumoşi sau supereroi, dar au totuşi un minim bun simţ de a-şi recunoaşte limitele. Revenind la demisia zilei, aceea a ministrului Sănătăţii, contextul e mult prea delicat ca să-l privim pe Patriciu Achimaş-Cadariu cu duioşie. Nu e cazul, dar nici în aceeaşi oală cu predecesorii nu-l putem băga. Pe de altă parte, premierul Dacian Cioloş a promis că Sănătatea a devenit prioritatea Guvernului şi că se va ocupa în mod special de acest domeniu. Măcar el, sperăm, să găsească o altă cale decît demisia.
