Diplomaţia îşi are meritele ei iar calea sa preferată este precauţia. Nimic nu se lasă la voia întîmplării, totul se studiază, se cîntăreşte, se prestabileşte. Deosebit de importantă este grija pentru confortul interlocutorului. Lucrurile sînt cu atît mai complicate cînd oaspetele, să zicem, provine dintr-o cultură îndepărtată, total diferită. Orice detaliu se alege cu grijă: ţinută, bijuterii, dineuri, cadouri, pînă la gesturi, vorbe şi teme de discuţie. Totul pentru o negociere convenabilă. Pînă la urmă e jocul cerere-ofertă iar ambii parteneri ar trebui să plece acasă cu un cîştig. În actualul context internaţional, cînd în ecuaţie apare termenul Iran, miza creşte brusc. Atît de mult încît lucrurile par a scăpa de sub control pînă la penibil. Cu prilejul vizitei la Roma a preşedintelui iranian, Hassan Rohani, acesta a participat alături de premierul italian Matteo Renzi la o conferinţă de presă găzduită de Muzeele Capitoline. Ca să nu-l ofenseze pe sensibilul preşedinte oriental, autorităţile au decis să acopere statuile antice nud cu nişte panouri albe. După ce şi-ar fi revenit din şoc, italianul Machiavelli însuşi ar fi constatat că scopul a fost atins, iar preşedintele Rohani a plecat mulţumit. Şi ca să sufle şi-n iaurt, de la cina liderilor a lipsit vinul, un alt semn de respect pentru musulmanul preşedinte, ceea ce nu s-a întîmplat toamna trecută în cazul întîlnirii de la Paris a aceluiaş lider cu preşedintele Francois Hollande. Cina de la Palatul Elysée a fost atunci anulată pentru că francezii n-au fost de acord să înlocuiască vinul cu apa, ceea ce a provocat un mare scandal. Ce-i drept, după evenimentele de la Paris, se vede treabă că e mai bine să fii penibil ca italienii, decît în doliu ca francezii. Nici dovezile incontestabile, nici diplomaţia nu ne permit să punem semnul egal între Iran şi terorism şi nici nu-l punem. Europa însă este presată de cultura orientală, este vizată şi chiar abuzată din acea direcţie. O face de bunăvoie, pe bază de corectitudine politică, democraţie şi cu multă diplomaţie, numai că nu se simte prea bine. Ori ăsta ar putea fi un semnal că ceva trebuie schimbat. Indulgenţa pare să nu ne fi adus mari foloase, toleranţa pare să fi fost înţeleasă ca delăsare iar libertatea e o noţiune care acceptă prea multe definiţii. La fel cum pentru unii acoperirea unor statui nud înseamnă diplomaţie, cînd pentru alţii este curată prostie omenească.
