Avem epidemie de candidaţi la prezidenţiale. O spune Adrian Năstase, un român fără drept de vot şi fără dreptul de a fi ales. Asta nu înseamnă că nu are dreptate. Paisprezece competitori şi-au depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, la Biroul Electoral Central, pînă la data limită prevăzută de lege, respectiv 23 septembrie, ora 24.00. Rămînerea definitivă a candidaturilor şi a semnelor electorale este prevăzută pentru cel mai târziu 28 septembrie. Oricum, multe nu s-ar putea schimba şi tot prea mulţi rămîn în cursă. Nu vă vine să credeţi că sînt paisprezece? I-am numărat şi eu, de mai multe ori: Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL), candidaţii independenţi Monica Luisa Macovei, Călin Popescu Tăriceanuşi Teodor Meleşcanu, Elena Udrea(Partidul Mişcarea Populară), Dan Diaconescu(Partidul Poporului – Dan Diaconescu), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania), Corneliu Vadim Tudor(PRM), Constantin Rotaru(Partidul Alternativa Socialistă), William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) şi candidatul independent Gheorghe Funar. Şi era să fie şi mai mulţi, dacă ne amintim de intenţiile anunţate ale lui Viorel Cataramă, care, slavă cerului, s-a răzgîndit sau agitatul Ioan Ghişe care, expus prea adesea la televizor indiferent de subiectul dezbaterii, nu a mai reuşit să strîngă suficiente semnături pentru candidatură. Din paisprezece, maxim patru au şanse, care de fapt, se reduc la doi, pentru că doar doi vor intra în turul al doilea. În concluzie, ceilalţi zece sînt cel puţin nerealişti. Ori joacă cartea cuiva, ori îşi cresc cota pentru viitoare alegeri, ori dă bine la CV, ori au uitat să-şi ia pastilele. Cam astea sînt motivele pentru care, după 25 de ani de vot liber exprimat, am ajuns să avem de ales între atîţia candidaţi. Mai sănătoasă părea democraţia anilor 90 cînd aveam de ales între Ion Iliescu, Radu Cîmpeanu şi Ion Raţiu. Situaţia seamănă mai degrabă cu cea din 1996, cînd în cursa pentru Cotroceni au fost 16 candidaţi, record absolut. Sper ca similitudinea cu respectivele alegeri să se oprească aici. Astăzi, totul fucnţionează pe bază de gălăgie, cu cît mai mulţi, cu atît mai mare zgomotul şi deruta. Cu cît mai mare deruta, cu atît mai mari şansele ca rezultatele să iasă „cum am stabilit.”
Alina Mihăescu
