Printre lucrurile bune făcute în ultimii ani la Suceava trebuie trecut pe un loc fruntaş Spitalul Judeţean. S-au băgat bani la greu în modernizarea, extinderea şi dotarea acestuia. Şi s-au făcut angajări, multe angajări, care erau absolut necesare. Din nefericire, uneori se poate constata că gresia, de exemplu, e de o calitate mai bună decît cea a personalului medical. Sînt tot mai multe vocile care spun că degeaba conducerea unităţii medicale a dat o altă faţă spitalului şi o altă aparatură cabinetelor dacă unii angajaţi au un comportament mai mult decît deranjant. Una dintre aceste voci am găsit-o pe Facebook şi am spus că merită să o amplific cu ajutorul postului nostru de radio. Am luat această decizie pentru că este o voce limpede şi de bun simţ. Citez parte din postarea mamei păţite: „Desigur că pot exista și excepții de la ceea ce voi descrie, însă am dezvoltat o aversiune de asemenea calibru față de Spitalul Județean Suceava, încît îmi pare rău că am ajuns pe acolo de cîteva ori. Sînt medici buni și lucruri bune, dar astea sînt excepțiile – repet, strict din perspectiva mea; subiectivă, că aia e. După ce am stat internată anul trecut trei săptămîni și – mai negru – după ce am pierdut-o pe mama în urmă cu aproape două luni, a trebuit să ajung iar acolo azi, cu o problemă a bebelușului. Ca idee, era urgent, fiindcă vomita în jet des, după alimentație, după ce fusese diagnosticat cu diaree acută acum două zile de pediatru și simptomele trebuiau să cedeze, teoretic. Atitudinea cu care ești întîmpinat dacă nu mergi „cu intervenții” sau dacă nu ești vreo persoană cunoscută e de-a dreptul scîrboasă. (…) « Ați venit la 5 dimineața, de ce nu ați așteptat ora 8, să mergeți direct pe secție sau la un cabinet? » – deși el deja era spre deshidratare și era abia jumătatea nopții”. (…) nu ți se comunică rezultatul analizelor propriului copil, etc. deși e dreptul tău să știi. Ești privit ca un deranj fiindcă – repet – « e devreme » și poate nu e chiar urgență, din punctul de vedere al doctoriței prea obosite. Se recomandă, printre altele, ser perfuzabil de 200 ml, se pune copilului o perfuzie și NU curge nici o picătură în 20 minute, copilul se îneacă de plîns și soliciți încheierea procedurii după ce vezi acul rotit de 20 ori în mîna lui degeaba și asistentele depășite de situație. Ţi se face și ție fișă medicală fiindcă acuzi greață și simptomatologie similară cu a copilului (ați auzit de « microbi »?) și nu are nimeni timp de recoltare de sînge, ești chemat cînd deja dai să pleci fiindcă a fost destul chinuit copilul și a suspinat o oră minim. Refuzi și renunți la orice demers care te privește. (…) E prea mult să aștepți bun simț și o comunicare civilizată ori o atitudine adecvată din partea personalului medical? Scriu astea doar ca să am o amintire a eșecului din sistem, doar ca să mai amintesc și altora că nu, nu s-au schimbat multe lucruri în bine, deși se încearcă. Ce folos de aparatură, logistică și dotări, cu așa oameni (majoritatea)… Să nu ai nevoie de sistem, abia atunci ești fericit și iluzia persistă, aceea că mergem spre un loc mai evoluat. Dar nu, că mai avem mult pînă departe. Apropo, pe cînd niște cursuri pentru medicii « enervați » – gen bunele maniere, cursuri despre psihologia pozitivă, cursuri de comunicare… că printre tomurile de educație medicală ceva se pierde. De tot”. Păcat. Păcat pentru că, uneori, personalul medical nu se ridică la nivelul investiţiilor făcute de conducerea spitalului. Degeaba pe-afară-i vopsit gardul dacă înăuntru te-aşteaptă leopardul. Sau, mă rog, un medic sau un asistent fără chef de treabă, care te priveşte superior de la înălţimea poziţiei şi cîştigurilor sale.
