La invitaţia Realităţii TV şi la chemarea Regiei Naţionale a Pădurilor, a Consiliului Judeţean Suceava şi a distribuitorului de combustibili OMV, 1.500 de voluntari au plantat puieţi de larice şi de molid la Sadova. Acţiunea a avut loc în cadrul campaniei „România prinde rădăcini” care reprezintă o iniţiativă a cunoscutului om de televiziune Mihai Tatulici. Astfel de lucruri au loc în Occident de foarte mulţi ani de zile, de cînd marile companii doresc să-i sensibilizeze pe clienţii lor care iubesc natura. La noi, nu doar marile companii comerciale caută să cîştige din punct de vedere al imaginii făcînd astfel de acţiuni, ci şi politicienii care dau năvală în faţa camerelor de luat vederi îmbrăcaţi „de scandal” şi cu hîrleţele în mîini. Totuşi, dincolo de ceea ce cîştigă companiile şi politicienii pe partea de imagine se poate vorbi şi despre un cîştig pe partea ecologică. E drept, unul mic. Împăduririle s-au făcut sîmbătă, 24 aprilie, la Sadova, pe o suprafaţă de 6,7 hectare. Suprafaţa împădurită a judeţului Suceava este de aproximativ 400.000 de hectare! Suprafaţa pe care s-au făcut reîmpăduririle reprezintă o mică parte din fondul forestier afectat de furtuna violentă din martie 2002. Atunci au fost culcaţi la pămînt copacii de pe 184 de hectare de teren. La ravagiile pe care le-a făcut natura în 2002 mai trebuie adăugate distrugerile la care s-au dedat hoţii de lemn, mai mari sau mai mici, începînd din anul 1990 încoace. A fost o vreme în care numai cine n-a vrut nu şi-a băgat topoarele în ea de pădure, iar din judeţul Suceava s-au furat faetoane, camioane şi vapoare întregi de lemn. Pînă să prindă rădăcini cîţiva pomi, în judeţul nostru au prins rădăcini hoţii de lemne. Cum niciodată nu este, totuşi, foarte tîrziu, poate ar trebui ca „România prinde rădăcini”, campanie iniţiată de Realitatea TV, să fie acompaniată, la acordeon, aşa cum li se spune paturilor din penitenciare, de o campanie a instituţiilor statului intitulată limpede: „România îi prinde pe cei care fură pădurea din rădăcini”.







