Pedeliştii suceveni îi fugăresc din funcţii pe pesedişti, însă pesediştii nu ar prea vrea să abadoneze posturile de director de la instituţiile publice. Pedeliştii le cer pesediştilor suceveni să se ducă şi să se tot ducă după Mircea Geoană, şi să se aşeze pe băncile opoziţiei care au suficiente locuri. Însă, pesediştii se mai codesc. Pesemne că aceştia se gîndesc că şi Petru Carcalete a fost fugărit pe vremuri de la şefia Inspectoratului Şcolar Suceava şi că acesta nu s-a dat muiat, avînd numai de cîştigat. La începutul anului 2005, domnul Carcalete a fost numit şef al Inspectoratului Şcolar din partea PNL. Între timp, PNL-ul s-a rupt, iar Petru Carcalete a plecat în viaţă cu aripa PL-D care făcea jocurile PD. După ce PNL i-a dat afară pe trădători şi pe partenerii de guvernare de la PD, şi Petru Carcalete şi-a pierdut funcţia. Nu o dată, ci de două ori ministrul PNL al Educaţiei, Cristian Adomniţei, l-a pus pe fugă pe domnul Carcalete. Însă acesta, viclean copil de casă, n-a fugit, ci a mers încet pînă la Judecătorie şi de două ori s-a întors victorios, ţinînd în dinţi decizia de reinstalare în funcţie. PNL-ul a plecat acasă, iar Petru Carcalete a rămas, bine mersi, pe post pentru că, vorba unei caţe care a fost cîndva parlamentară PD: „Ciocu’ mic pentru că acum noi sîntem la putere!”. Deci, pedelistul Carcalete, acest cetăţean dat afară pe uşă şi intrat pe geamul biroului de şef al Inspectoratului Şcolar Suceava, poate fi un exemplu demn de urmat de şefii PSD ai instituţiilor publice sucevene. Însă, dacă directorii pesedişti au, pe undeva, acoperire pentru că şi-au înfipt dinţii în scaunele de şefi şi nu le mai lasă, subprefecţii PSD n-au nici o scuză. Aşa cum prefectul este un fel de premier în judeţ, aşa şi subprefecţii sînt un fel de vice-premieri. Cum vice-premierul PSD, Dan Nica, a fost trimis acasă, în secunda doi cei doi subprefecţi PSD de Suceava, Eugen Girigan şi Constantin Huţanu, trebuiau să-şi facă bagajele şi să plece. Însă aceştia şi-or fi spus că mai bine aşteaptă să-i dea cineva cu forţa afară pentru că au auzit ei la un nene, care-i mai umblat prin viaţă, că orice şut în fund reprezintă un pas înainte.
În aşteptarea şutului
