Pentru unii istoria este doar un obiect care se studiază în şcoală şi nu prezintă interes pentru că sînt prea multe numere de reţinut. Pentru prea puţini istoria mai înseamnă identitate şi naţiune. Şi nu are cum să fie altfel atîta vreme cît exemplul celor sus puşi îşi propagă efectele, iar cei care îşi permit să nu dea doi bani pe trecutul nostru, să-l distrugă fără şansă de recuperare, rămân nepedepsiţi. Atentatul împotriva istoriei naţiunii ar trebui să fie cel puţin la fel de grav precum subminarea economiei naţionale. Directorul Direcţiei pentru Cultură Suceava, Aurel Buzincu, a atras de curînd atenţia asupra faptului că pe teritoriul judeţului nostru există şi cazuri de situri arheologice unde se execută lucrări fără aviz şi fără asistenţă de specialitate, ”pe ascuns”. Se mizează pe faptul că urmele săpăturilor dispar foarte repede. De cele mai multe ori este vorba despre lucrările de canalizare executate în localităţi urbane şi rurale şi care au traversat perimetre de interes arheologic. „În astfel de situaţii, distrugerile sunt totale, iremediabile, iar cu aceste săpături care modernizează ignorând cultura, pot să dispară pagini importante din istoria şi cultura locală şi naţională”, a spus directorul Direcţiei pentru Cultură Suceava, în şedinţa Colegiului Prefectural. Cu alte cuvinte, nici primarii, nici patronii de firme de construcţii nu-şi bat capul cu ce găsesc sub pămînt. N-a fost nimeni, niciodată sancţionat pentru distrugerea unui sit arheologic. Nu i s-a imputat niciunuia valoarea unor vestigii de sute sau mii de ani distruse irecuperabil. Sînt oraşe pe lumea asta care respiră istorie, care sînt muzee în aer liber. Sînt aşa pentru că oamenii locuui ştiu să construiască şi să preţuiască. Atenienii au metrou din anii 2000. Lucrările au fost întârziate, proiectele modificate de cîteva ori pentru că drumul săpăturilor a scos la lumină zeci de vestigii istorice din diferite perioade ale antichităţii. Nu au considerat că le ajung faimoasele pietre de pe Acropole şi sutele de situri arheologice descoperite deja. Au mai făcut un muzeu. Istoria le-a adus prosperitate, aşa cum istoria îi ţine azi, pe linia de plutire. Au legi stricte şi cunosc valoarea oraşlui de sub pământ. Istoria şi cunoaşterea ei i-a făcut să gîndească aşa. La noi, istoria o scriu astăzi aleşii noştri.
Alina Mihăescu





