5 decembrie este Ziua Internaţională a Voluntarilor. Nu foarte mulţi suceveni se pot lăuda cu acest statut pentru că, la noi, voluntariatul este mai degrabă asociat cu fraiereala, întrebarea inerentă fiind „şi mie ce-mi iese?” E drept că trăim într-o lume guvernată de material şi că ăsta e scopul activităţilor noastre zilnice, dar din fericire, există şi oameni care se ridică peste această masă amorfă şi care reuşesc să împingă lucrurile mai departe. E minunat că scopul lor final nu se cuantifică în contabilitate, ci în satisfacţie. O satisfacţie umană, interioară, adevărată care aduce progres şi plus de calitate, de valoare. Astfel de motivaţii îi mînă pe cei care găsesc timp, resurse, energie şi de multe ori plăcere să ajute, să contribuie, să fie responsabili, să susţină, să facă, să lupte şi chiar să se sacrifice pentru aproapele sau binele comunităţii. Acest om este voluntarul. Partea şi mai frumoasă constă în faptul că oricine poate deveni voluntar. Un voluntar e o persoană care ŞTIE să ia iniţiativa şi să nu aştepte ca lucrurile să se îmbunătăţească de la sine, care POATE să acorde timp unei cauze în care crede şi care VREA să-şi valorifice cunoştinţele şi abilităţile în folosul comunităţii. Nu pare greu, dar numărul voluntarilor din comunitatea noastră ne arată că oamenii găsesc mereu motive să nu se implice. Se spune că voluntariatul presupune să ai timp liber ca să te poţi preocupa şi de alte activităţi decît cele de serviciu. Fals. Poţi fi voluntar şi implicîndu-te o dată pe an într-o anume activitate. Se mai vorbeşte că voluntariatul e pentru cei care n-au un loc de muncă sau că dacă ai copii, familie şi o viaţă socială activă n-ai cum să mai fii şi voluntar. Nicicum, e doar o chestiune de decizie şi organizare. Mai sînt unii care spun că voluntariatul este un moft pe care şi-l permit doar oamenii educaţi şi fără probleme sau o activitate la modă, o hipstereală. Cînd nu vrei să faci ceva, dar simţi în interiorul tău că nu prea ai dreptate, încerci să-ţi găseşti scuze. Confundat de multe ori cu munca patriotică, voluntariatul are viaţă grea în România. În rîndul celor sătui de vremuri apuse în care voiai nu voiai, trebuia să faci curat în faţa blocului sau practică la cartofi pe ogor în timp ce erai doar un elev adolscent în căutarea drumului în viaţă, termenul de „activitate voluntară” e oarecum compromis. Studiile arată că în ceea ce privește vîrsta celor care fac voluntariat, se observă că numărul tinerilor este ridicat, pe cînd al celor în vîrstă este relativ scăzut. Concluzionăm deci că există speranţa unei comunităţi cu viitor. La mulţi ani, voluntarilor!
Alina Mihăescu
