Începe şcoala. N-o să vorbesc nici despre manuale şi caiete, nici despre reparaţiile din şcoli, nici despre curicula stufoasă. Nu despre astfel de pregătiri, ci despre acel antrenament de care ar avea nevoie fiece copil care se înregimentează pe viaţă în sistem. Un sistem bazat pe acumulare de informaţii, care promovează competiţia cu ceilalţi, în care contează ce meserie au părinţii şi mai puţin talentul şi abilităţile individuale. De parcă n-ar fi destul că un părinte nu poate să facă mai nimic ca să schimbe ceea ce visează şi implementează fiecare ministru al educaţiei, copiilor noştri li se spune că nu au voie să greşească. În ideea în care copilul meu va merge la şcoală începînd de anul viitor, muncim de la o vreme să ne împrietenim cu şcoala: ce înseamnă, ce aduce nou şi, în general, cît de fain poate să fie la şcoală. Construim, punem zilnic cîte o cărămidă, aşa încît copilul să-şi dorească să meargă la şcoală, s-o facă cu entuziasm şi să-i placă – o va face 13 ani de-acum înainte, plus cele universitare şi ce-o mai fi, dac-o fi. Mă gîndesc deci c-ar fi bine să-i placă. Într-o zi, copilul meu a venit de la grădiniţă cu o mică problemă. Sau, mă rog, mare. Le spusese doamna că atunci cînd vor merge la şcoală nu vor mai putea greşi. Că la şcoală nu iartă. Mi-a crescut tensiunea brusc iar pe nări şi urechi mi-a ieşit abur sub presiune. Odată transformată în locomotivă, nu ştiam ce să fac: să şuier de parcă-aş intra în gară sau să-mi declanşez semnalul de alarmă. Poate că de la frîna bruscă m-aş fi resetat. Am respirat adânc şi mi-am îmbrăţişat copilul. I-am spus că tocmai de aceea mergem la şcoală: ca să greşim şi ca să înţelegem unde greşim. Ca să devenim mai buni, faţă de noi înşine, nu faţă de colegii de clasă. Că şi adulţii greşesc, că şi eu greşesc şi asta face viaţa mai frumoasă. Îmi doresc un copil care să-ndrăznească să greşească, îmi doresc o şcoală care să-i înţeleagă şi să-i încurajeze. Nu să le impună, nu să-i pedepsească şi să-i ameninţe cu neiertarea veşnică. De data asta doamna a greşit. Ce facem? O iertăm. Şi-o luăm de la capăt cu cărămizile.
Alina Mihăescu
